Ce este sindromul Sjogren?
Sindromul Sjogren este o boala sistemica autoimuna in care celulele imune ataca si distrug glandele exocrine care produc lacrimi si saliva. Persoanele afectate sunt in general femei cu varsta de peste 40 ani (rata de afectare este de 9:1 femei-barbati). Procentul total din populatie afectat este de 0,1-4%.
Principalele simptome sunt uscaciunea mucoasei bucale (xerostomie) si a mucoasei conjunctivale (xeroftalmie) cunoscute sub denumirea de simptome sicca. De multe ori insa este afectat intregul corp incepand cu epiderma si terminand cu mucoasa vaginala. Uscaciunea ochilor si a gurii sunt extrem de greu suportabile deoarece pot conduce la inflamatii ale pleoapelor si fotofobie, iar in cazul gurii la dificultati in inghitire sau chiar lipirea efectiva a limbii de palatul dur. Aceste simptome pot fi insotite de dureri articulare, oboseala, probleme digestive si sporire a incidentei cariilor dentare.
Desi cauzele exacte nu au fost inca identificate de cercetatori, se ia in considerare transmiterea pe cale ereditara a bolii (s-a observat predispozitia catre afectiune in cadrul familiei), cat si raspunsul sistemului imunitar la un virus (HIV, HTLV-1 sau hepatita C), reprezentand forma primara a sindromului. Se pare ca agresiunea virala initiala este cea care determina activarea anormala a sistemului imun. Sindromul Sjogren poate sa apara si pe fondul unor afectiuni autoimune, cum ar fi lupus eritematos sitemic, poliartrita reumatoida sau sclerodermie. In aceste situatii este vorba de forma secundara a sindromului.
Diagnosticarea este relativ dificila deoarece simptomele pot coexista cu cele ale altor afectiuni si prin urmare se impune o analiza riguroasa a intregului „tablou” de probleme pentru o perioada mai indelungata de timp. In medie, timpul scurs de la aparitia bolii pana la depistarea ei este de 6 ani.
Analiza sangelui pentru evidentierea anticorpilor anti-nucleari (aproximativ 70% din sindromurile Sjogren au rezultat pozitiv la analiza), a anticorpilor SSA si SSB, FR (factorul reumatid), a imunoglobulinelor (acestea sunt proteine prezente in mod normal in sange, dar au de obicei valori crescute in sindromul Sjogren) reprezinta primele investigatii necesare.
In plus, exista posibilitatea efectuarii unor teste oftalmice cum este testul Schirmer prin intermediul caruia se masoara gradul de umezire a ochiului cu ajutorul unei benzi sau a unui test salivar cum este scintigrafia salivara (masoara functionarea glandelor salivare).
Din pacate, sindromul Sjogren nu este momentan curabil, prin urmare tratamentul se adreseaza ameliorarii simptomelor si prevenirii complicatiilor.
Tratamentul medicamentos include: antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi, vitamina E uleioasa, picaturi sau spray care stimuleaza secretia de saliva (chiar si comprimate cu gust de lamaie s-au dovedit eficiente) si lacrimi artificiale. Acesta reprezinta varianta „simpliificata” de tratament caci, in realitate, persoanele care se confrunta cu aceasta afectiune necesita o ingrijire extrem de complexa. Trebuie sa utilizeze creme hidratante pentru a preveni uscaciunea pielii corpului, dar si creme de protectie solara, sa evite medicamentele cu actiune antihistaminica, anticolinergica, a antidepresivelor si a diureticelor, deoarece ele favorizeaza deshidratrea generala a organismului, fapt ce se va repercuta negativ asupra simptomelor sicca din cadrul sindromului.
In plus, cei care sufera de sindromul Sjogren trebuie sa se protejeze de factorii iritanti din mediu (frig, umiditate redusa, curent, praf), sa evite fumul de tigara si locatiile in care se fumeaza, sa evite sa foloseasca produse cosmetice, farduri, rimel, sa foloseasca ochelari de soare cat mai mari pentru a se proteja de soare, de vant si de praf.
De asemenea, este recomandat consumul a cat mai multor lichide, o igiena dentara extrem de riguroasa (dupa fiecare masa) pentru a preintampina problemele dentare si un regim alimentar adecvat pentru a evita tulburarile digestive ce pot aparea.
Ce recomanda cabinet reumatologic Alina Curta Cluj?
Trebuie sa retinem faptul ca femeile cu sindrom Sjogren prezinta un risc mult mai crescut de avort spontan sau de sarcini incheiate tragic prin moartea fatului, precum si risc de tromboza venoasa profunda (ce se poate complica ulterior cu trombembolism pulmonar – o afectiune grava).
Sindromul Sjogren este o afectiune complexa care necesita o rutina de ingrijire corespunzatoare. Desi sunt afectate organele vitale, rareori ameninta viata, dar modul in care se manifesta presupune o atentie deosebita acordata de bolnavi fata de fiecare parte a corpului. Prin urmare, daca experimentam pentru o perioada lunga de timp simptomele enuntate anterior, trebuie sa apelam de urgenta la un medic specialist.